Primarul din Drobeta Turnu Severin, izolat la domiciliu după ce a fost la Milano

Primarul din Drobeta Turnu Severin, izolat la domiciliu după ce a fost la Milano
Publicat: 25/02/2020, 10:52

Primarul din Drobeta Turnu Severin şi alţi 12 funcţionari din Primărie sunt izolaţi acasă după ce au revenit în țară dintr-o delegaţie din Milano.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Mehedinţi, funcţionarii Primăriei au fost într-o delegaţie la Milano, în perioada 15-19 februarie.

Ca urmare a alertei de coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi a dispus ca atât primarul oraşului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, cât şi ceilalţi 12 funcţionari publici să fie izolaţi acasă şi monitorizaţi.

„Am solicitat Direcției de Sănătate Publică Mehedinți să verifice și să ia măsurile care se impun în toate situațiile pe care le înregistrăm în momentul de față în județul Mehedinți. De exemplu, o delegație de la Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a fost într-o vizită de lucru în nordul Italiei, mai precis în orașul Milano, ca să vadă o centrală termică în cogenerare, care folosește drept combustibil deșeurile municipale. Angajații Primăriei s-au întors joia trecută din delegație”, a declarat pentru MEDIAFAX prefectul de Mehedinţi, Cristinel Pavel.

La această oră, în Mehedinţi sunt izolate acasă şi monitorizate de medici 20 de persoane revenite în ultimele două săptămâni din Italia sau din China.

Potrivit reprezentanţilor DSP Mehedinţi, în fiecare punct de trecere a frontierei din judeţ se află un medic care verifică persoanele care se întorc din zonele declarate cu risc de îmbolnăvire cu coronavirus.

Foto: Facebook / Marius Screciu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×